Despre “METAMORFOZE CULTURALE”
LITERATURĂ – MUZICĂ – PICTURĂ – REGIE – FOTOGRAFIE
Misiunea noastră:
Inițiem și organizăm evenimente culturale, construim o comunitate ce reunește profesioniști, dar și publicul creativ și cultural din Republica Moldova.
Prin tot ceea ce facem, contribuim la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, creșterea și diversificarea audienței atelierelor, designerilor, micilor afaceri, promovarea întreprinzătorilor și profesioniștilor creativi pe plan național și internațional. Acţionăm pentru crearea unui mediu propice dezvoltării comunității creative din Republica Moldova.
Una dintre prioritățile noastre este inițierea unor proiectele de dezvoltare artistică prin coagularea comunităților creative în jurul unor spații şi proiecte ce pot aduce în lumină Chișinăul și întreaga țară pe harta culturală europeană. Portofoliul nostru include organizarea de activități cu scopul interacțiunii pe plan național și internațional, programe de perfecţionare profesională, expoziţii, lansări de carte, workshop-uri artistice, seminarii şi dezbateri.